Astazi tocmai s-a incheiat atelierul de playwriting tinut in mansarda de Geanina Carbunariu. In cele ce urmeaza voi scrie ce s-a intamplat la atelier pe zile pentru cei care au vreun interes pentru PLAYWRITING.
„/În biroul unei organizații umanitare. Dimineața devreme./
RUSUL
Mă scuzați. Poate am greșit adresa.
ENGLEZUL
Cred că da.
Unora dintre voi v-am povestit deja ca semestreul trecut am facut un work-shop de Arta Traducerii. La workshop am lucrat impreuna cu cativa colegi (regizori si dramaturgi) si 2 profesori la traducerea unui text de Lars Norén intitulat: „Anna Politkovskaïa in memoriam”. Unul dintre profesori este Carmen Vioreanu, rcareia i se datoreaza intrarea multor piese contemporane nordice in circuitul teatral romanesc.
Lectura publica a textului a avut loc ieri la Greenhours. Read More »
Am aflat de curand ca Geneva e orașul cu cele mai multe squaturi din Europa. Zic paradoxal fiindca pentru locuitori gasirea unei chirii este principalul factor de stres – MEGA STRES. Si daca ai bani, tot degeaba …
Alternative totuși exista. Prin anii ’90 in Geneva aproximativ 160 de clădiri erau ocupate in mod ilegal. Asa ca Geneva, atat de cosmo si de fancy se dovesdeste a fi cam schizo. Lucrurile incep insa sa se schimbe, cu procese pentru recuperarea a aproximativ 25 de imobile ocupate. Unul din cele mai vechi squatturi, RHINO , s-a închis anul trecut.
Loose some, you win some : in Londra doua noi cladiri estimate la £15 milioane de lire fiecare in Park Lane au fost ocupate de transformate in squat luna trecută.
Nu e singurul exemplu de squat ultracentral. In Paris, vis a vis de Sorbona, pe Rue Rivolli, se lăfăie squat-ul artistilor si mai putin artistilor.
Cand m-am dus prima data la Paris am mers sa vad squt-ul, despre care au ajuns sa scrie si in ghid …
Oricum despre asta de pe Rue Rivoli gasiti o mie de chestii pe net.
Primul Squat in care am intrat veodata in viata mea se numea La Taniere pe romaneste COCINA. . C
In Bucuresti nu stiu decat despre doua squatturi: unul de „creatives ” mostly de aurolaci intr-un bloc pe langa manastirea Cashin. Strict juridic, cel de pe strada Armoniei se pare ca nu se-ncadreaza in categoria squat, dar cred ca e mai apropiat de conceptul de squat „as we know it” decat alte cladiri ocupate in mod ilegal din bucuresti.
Despre squat-ul de la Cashin am auzit de la o daneza care lucra intr-un orfelinat in Bucuresti. Ea mi-a povestit despre capul aurolacilor pe care il cunoscuse, un baiat pe care il cheama Ramadam care nu se drogheaza deloc. Majoritatea se plimba intre leagan si squat, in functie de sezon Unii dintre ei „isi fac de lucru” in zona Kiseleff. De aici si expresia „esti Kiseleff”= esti homosexual.
Daca cineva stie si despre alte squaturi sau ceva mai mult despre cel din zona Cashin … Sau squaturi din est in genere ?
A propos de squaturi si alte alea, check out Temporary Autonomous Zone.
Tot cu Tita si cu George, de data asta cu o lumina si mai faina ne-am distrat de dupamasa pana seara, shooting stardust …
Idea de a face un wordle cu tag-urile mi-a venit de pe site-ul lui Miron Ghiu, pe care il imit se pare si in materie de template. Dar sint sigura ca shareholic cum este, nu va fi derajnat de micul meu act de plagiarism.
Azi am incercat sa rescriu din memorie mesaje stocate in Nokia 1100. Fiindca cred ca am reusit sa-l pierd pe nokia 1100. Nokia 1100 era varza, ii cazuse carcasa aia din spate, si era bulit rau de tot.
– De ce nu-l schimbi domne, doar ai bani cat sa-ti cumperi un telfon decent.
– Nu! Eu nu l-as fi schimbat nici odata pt nokia 1100. Nokia 1100 was a book of poetry. Aveam in el cele mai misto mesaje de la maestrii rimelor.
Nokia 1100 imi reamintea mereu cui i-a placut de mine.
In nokia 1100 aveam numerele de telefon ale unor oameni pe care n-o sa-i mai vad si cu care n-o sa mai fiu prietena niciodata probabil. Dar fiindca dragul de nokia 1100 tinea in el numerele lor, stiam ca as putea oricand sa ii sun si sa ne reluam prietenia de unde am lasat-o, atarnata.
Intr-o iarna niste aurolaci mi l-au „tzap-tzarap” pe Nokia 1100. Mi l-au scos din buzunar cu tot cu portmoneu si au fugit. Read More »
A fost cea mai suprarealista dimineata pe care mi-o pot aminti. Nu mai stiu exact ce-a fost in capul meu cand am acceptat sa calatoresc din Anveres pana in Amsterdam ca sa particip la un shooting de Spencer Tunick. Da, cert e ca-acum vre-un an jumate, intr-o dimineata cu ceata, pe la ora 5 , ma aflam intr-o parcare din Amsterdam in mijlocul foarte multor oameni… err „in their birthday suits”. Nu mai vazusem in viata mea atatia oameni dezbracati la un loc. Senzatia era aiurizanta. Pe unii dintre ei ii am si acum pe retina. Era destul de greu sa nu te holbezi ca obsedatu, sau sa nu te simti privit, ca ultimu paranoic.
Am asteptat inauntrul parcarii, impreuna cu toti ceilalti voluntari cam vreo ora si jumate sa apara. Multi dintre voluntari vroiau sa vorbeasca si sa se imprieteneasca, altii steateau in coltul lor si citeau carti destepte sau broshuri turistice. Un japonez in costum de catifea canta la vioara. Era asa o aglomeratie ciudata de boemishti, academic types, semi-vagabonzi filosofi, ecologisti ,biciclisti, turisti. All shapes and sizes, all in the quest for the ultimate anonymous nudity experience.
Dupa o ora jumatate de asteptat a aparut si Spencer Tunick. Arata ca Read More »
Terrorchic's Weblog 