Skip navigation

Category Archives: Mainstream vs Underground

Sau

The rise and fall of Self-help manuals

Being a sucker for advice as i am, de ceva vreme ma tot gdesc la chestia asta cu self helpul ( aka „how to” manuals, nuts and bolts books, the complete idiot`s guide to …).  E fain sa ti se arate in schema simpla cum sa fi manger de succes in  7  pasi, sa slabesti rapid ,  arta seductiei  SAU sa interpretezi cinematografia dintr-o perspectiva lacaniana.

Ok, i don`t mean to offend Zizeck, vreau doar sa spun, ca majoritatea instrumentelor prin care ne alteram in mod intentionat comportamentul, pot fi incadrate in categoria self help. La rigoare, orice fel de homework e self help !

Tot golanind prin cyberspace am aflat ca treaba asta cu self -helpu` in psihologie  a inceput prin popularizarea cartii „The Games People Play” de Eric Berne (deltfel o lucrare respectabila) devenind un gen pe care putine edituri isi mai pot permite sa-l ignore. Popularizarea metodei lui Berne s-a facut intr-o varianta diluata pe numele sau : „I`m OK, You`re Ok.”

Mr. M. imi atrage atentia ca la inceput the underlying ideology in self  help era democratizarea cunoasterii, pe ideea ca  oricine poate sa faca  ORICE cu un minim de indicatii.

Incepand cu boom-ul economic insa, self help-ul se legana pe un refren cu totul diferit : Oricine poate sa …. NUMAI sa cumpere cartea sau dvd-ul.

Ca si cum numai metoda iti poate revela secretele ascune ale seductiei si managementului pe care altfel tu n-ai avea acum sa la intuiesti. No way ! It`s all in the book …

Anunțuri

Gîsculiţă fraiera: Heei…Long time no see.

Gîsculiţă fraiera: Ce faaaccci ?

Gîsculiţă fraiera: Buzzz

Intelectualul feroce: Uite, citesc. Tu?

Gîsculiţă fraiera (alintandu-se ca o fetita): Chiar vrei sa sti?

Intelectualul feroce: Nu, dar sint sigur ca ai sa imi spui oricum.

Gîsculiţă fraiera: Ei bine, uite ca nu iti spun! Mai bine spune-mi tu, ce citesti?

Intelectualul feroce: Am inceput sa citesc chestii de si despre Derrida.

Gîsculiţă fraiera: Aaaaaa, da, da, Derrida. E foarte …

Intelectualul feroce: E un imens impostor!

Gîsculiţă fraiera (schimband rapid directia): Pff da, e super criptic si abscons.

Intelectualul feroce: Pe mine ma fascineaza. Jur!

Gîsculiţa fraiera nu ma intelege nimic.

Intelectualul feroce: Iti dai seama daca a putut sa intre pe piata academica americana si sa mai si vanda asa ceva!

Gîsculiţă fraiera: Ma rog, mie mi-a palcut cumva la inceput…

Intelectualul Feroce: Da, pai nu ma mira. Dealtfel nu esti singura. Many chicks love him.

Gîsculiţă fraiera: Vrei sa spui ca Derrida

Intelectualul Feroce: Face totul pentru a corespunde nevoii profunde de haos of you estrogen minded creatures.

Gîsculiţă fraiera: Cut the misoginy!

Intelectualul Feroce (insistand): Si uite asa: The next thing you know, the big lit crit be-came the daddy of lit clits, if I’m allowed to playfully bend the subtext such that phallogocentrism would succumb to the virtuous commie-hymens, that is for you fuckin’ troglodyte ‘reason-people'(you penises!!), artsy-fartsy porn with a plato/hussy/heiddy twist.

Gîsculiţă fraiera: Like @#*(**%%**@@%%&

P.S.: Pentru a inlatura orice urma de suspiciune as vrea sa va asigur ca Intelectualul Feroce nu are nimic de a face cu Intelectualul Stralucit dintr-un post anterior. Sint doua personaje foarte diferite.

Eram într-o dimineață la gară. Luam trenul spre wherever si m-am dus la chioșcul cu ziare  înainte sa cumpăr niște „ya know ” dilema, revista 22  etc.

In faţa mea s-a înfipt un bătrânel care a cerut cu o voce viguroasa: Libertatea, Click, Ring, Can Can – și a zis-o cu o debit amețitor care denota ca omul știe clar ce vrea.

Altii când cer ziare sunt mai degrabă ceva de genul: Dați-mi și mie, ăăăăăă… un cotidianu`, o dile… ba nu mai bine observatru` adik puneți amândouă.

Şi atunci m-am gândit, de câte ori nu am citit în metrou cu plăcere vinovată peste umărul cuiva câteva rânduri din ziarul ăla care se distribuie oricum gratuit.

Am observat totuși ca alți oameni au  justificări absolut pertinente pentru a citi tabloidele. Deunăzi un prieten îmi spunea ca tabloidele sînt foarte empowering.

– In ce sens? il itreb eu.

– In sensul de Différance, zice el.

WARNING: Urmează în italice pasaj de pseudo philosphy explanation dc. şi pt. cine nu a avut plăcerea să fie frecat cu din astea la scoală. Dacă nu va interesează, dați ignore că nu pierdeți nimic.

Différance asta e un concept fundamentat de către musieu Derrida. Înțelesul său mizează pe dublul sens al acestui cuvânt care înseamnă a diferenția dar și a amâna.  Înțelesul nu poate sa fie redat printr-un singur cuvânt, și atunci ai nevoie mereu de alte cuvinte care duc mereu la alte sensuri. Adik ce nu înțelegi frate`? Înțelesul este fugărit și hăituit săracu: deci amânat în permanența  prin labirintul semnificațiilor și ajunge mereu la alte destinaţii, noi şi imprevizibile. Off, nu ma pricep sa spun.

Adikă tabloidul nu e numai tabloid, it is so much more, fiindcă  îţi trimite gândurile în tot felul de destinații exotice.

GATA pasaj

O scriitoare îmi explica că tabloidele sunt o sursa nesperata de dramatism. Si cred că are dreptate. Am citit deja câteva piese (BUNE !!!!) inspirate din chestii gen știrile de la ora 5.

Personal, când mai furam câteva frânturi de skandal din tabloid la metrou, o făceam fără motiv. Ce e aiurea, e ca de când ma gândesc ca ele ar putea sa ma „empower” sau sa constituie o sursă de inspirație nu prea mai am chef sa le citesc deloc. Gratuitatea și stupiditatea gestului îmi asigurau o doza de plăcere pura.  Nu mă înțelegeți greșit, eu chiar vreau sa cultiv o pluralitate de sensuri, sa primesc inspirație,nu contează de unde, și sa ma simt conectată la comunitatea în care trăiesc. E doar my fucked up system care e intolerant la  ideea de legitimitate. Când e voie, nu mai vreau !

După aceasta relatare se va impune în viitorul apropiat un post despre GUILTY PLEASURES.

La Berlin am gasit in biblioteca prietenilor nostri gazde o carte despre tatuajele prizonierilor din inchisorile rusesti. In ea am gasit cele mai demnte si alegorice tatuaje cu putinta. Rasfoind-o am aflat ca in lumea interlopa din Rusia tatuajele au alt rol, unele dintre ele fiind aplicate purtatorilor cu forta . Ele incifreaza un cod secret al relatiilor ierarhice din aceasta lume. Ca sa nu starnim invidii merita spus ca ele sunt compuse din substante absolut dubioase si neigenice (continand inclusiv urina sau rugina).

Ma rog, tipul care a scris cartea, Danzig Baldaev a lucrat 30 de ani in inchisorile rusesti si a documentat fenomenul. E interesant  cum in absenta gratuitatii si a ornamentalismului pot aparea forme atat de  expresive de body art.

Tot uitadu-ma la cartea asta mi-am amintit si despre o varianta autohtona a chstiei asteaia: multpremiatul proiect al lui cosmin bumbut in penitenciarul de la Aiud.

Anyway, primele doua volulme din cartea asta deja nu se mai gasesc pe amazon, decat la preturi slightly incomode. Asa ca, daca vreti sa imi faceti o bucurie … find me the damn books!

Ok, deci in afara de chestia asta care indeed este funny. Va rog, no emo jokes!!!! This is about the underground, ok?

M-am saturat de emo jokes. In prima faza am ignorat fenomenul anti emo, sau m-am amuzat in mod lejer. Pana cand intr-o buna zi, aflu ca una dintre cele mai rafinate domnishoare pe care le cunosc se prapadeste de ras when it comes to emos. Mai tarziu imi dau seama ca e un loc comun al umorului sau – si imi vine sa ii spun complet ne-domnishoreste: „Dude!? like wt#%&((), iti garantez ca in cazul in care aveai 16 ani acum, si tu tot emo erai.”  Dar nu ii spun nimic.

Ce imi vine mie sa le spun e doar: People, just let the kids be, oricum au ei chef sa fie. The Kids know best.