Sari navigarea

A  fost cea mai suprarealista dimineata pe care mi-o pot aminti. Nu mai stiu exact ce-a fost in capul meu cand am acceptat sa calatoresc din Anveres pana in Amsterdam ca sa particip la un shooting de Spencer Tunick. Da, cert e ca-acum vre-un an jumate, intr-o dimineata cu ceata, pe la ora 5 , ma aflam intr-o parcare din Amsterdam in mijlocul foarte multor oameni… err  „in their birthday suits”.  Nu mai vazusem in viata mea atatia oameni dezbracati la un loc. Senzatia era aiurizanta. Pe unii dintre ei ii am si acum pe retina. Era destul de greu sa nu te holbezi ca obsedatu, sau sa nu te simti privit, ca ultimu paranoic.

Am asteptat inauntrul parcarii, impreuna cu toti ceilalti voluntari cam vreo ora si jumate sa apara. Multi dintre voluntari vroiau sa vorbeasca si sa se imprieteneasca, altii steateau in coltul lor si citeau carti destepte sau broshuri turistice. Un japonez in costum de catifea canta la vioara. Era asa o aglomeratie ciudata de boemishti, academic types, semi-vagabonzi filosofi, ecologisti ,biciclisti, turisti. All shapes and sizes, all in the quest for the ultimate anonymous nudity experience.

Dupa o ora jumatate de asteptat a aparut si Spencer Tunick. Arata ca un punkist batran imbatranit fara gratzie. Atunci mi s-a parut destul de uncool, ca persoana. Arogant, si asa unfriendly, desi foarte dezinhibat social. Era dismissive cu toata lumea. Asistentii lui se agitau ca niste  jucarii motorizate dand indicatii si fotografiau ca nebunii. Avea super-multi asistenti. Pe el nu l-am vazut facand fotografii.

Era ora aia din dimineatza cand e cel mai frig. La stanga  mea erau doua olandeze teenage-ish cu unghii vopsite in culori neon venite cu mama lor, care arata foarte standard beauty. La dreapta era un cuplu de „mature gays” pe la vreo 50 de ani insotziti de o amica de-a lor, care chiar si dezbracata arata foarte distinsa. Toti astia din jurul meu se simteau foarte in largul lor cumva.

Rezultatul a fost una din cele mai putin reusite instalatii ale lui Spencer Tunick „in my humble oppinion”. Serios acuma: it looks like a double bagel to me. Nu credetzi ?

Dar dimineata aia a fost asa de nu stiu cum.

Chestia asta cu „collective anonimous nudity”, e-n multe feluri. E terapie de soc pentru cei absorbiti de corporalitate, e asalt de informatie anatomica, e stingherizant (e un cuvant inventat probabil). Poate sa te faca sa te simti unic si insignifiant, sau sa te bage intr-o transa colectiva. Either way, iti revolutioneaza senzorialitatea si felul in care privesti aglomerarile umane.

Reclame

3 Comments

  1. Prima mea senzatie dupa ce am citit postul asta a fost de Wow. 🙂
    Te felicit pentru curaj iar acum imi pun intrebarea: eu as face-o?!
    Inca nu mi-am raspuns. Oricum, nici nu mai stiu ce sa zic. Pretty overhelmed here. 😛

  2. 🙂 Multumesc, but it wasn`t that brave. Multi mi-au spus ca au invatat sa fie mai putin „self-absorbed” de propria configuratie. In plus, era cea mai apropiata chestie de-un flashmob la care avusesem ocazia sa particip.

  3. Tipul asta, Tunick, e de studiat intr-o teza despre tehnica si corporalitate! 🙂
    Oricum, e tare ce ai facut, recunosc…
    Cand ma uit la fotografiile tipului ma cam ia un fior de groaza (dupa ce trec de „fiorul estetic”). Asta pentru ca mi se pare ca aduc mult a Auschwitz, cu acele trupuri goale insirate, ordonat, spre moarte… Nu trupurile goale sunt problema (care exista si in nudism, si in orgii) ci ordinea supra-impusa (si nu spontana, ca la mare) a acestor trupuri goale. Pretty freaky!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: