Sari navigarea

Monthly Archives: octombrie 2008

Vidavirada, corespondentul nostru de la São Paulo va squata din cand in cand acest blog.

Vidavirada este autorul postului anterior  „São Paulo de jos in sus”.


Reclame

De cate ori trece pe cer acea pasare cu aripi de fier, drepte, se rasuceste gatul, se naste un oarecare sus-mereu altul. O lume ma lasa in urma. Cativa ochi urmaresc pasarea de fier, de aici, de jos; apoi liniste. Dar cum sa pastrezi coerenta, mersul pe ciment precum  croiala, cand gatul doare de la inalt si ochiul se voaleaza de stralucirea susului?

Jos e campul de blocuri colorate cand si cand, sus sunt lacrimile unora, fie ele de frica, fie de emotie, fie de neinteles. Gunoiul se termina la maxim 300 de metri masurati in sus de la sol. Restul e cantec si paturi de aer. Pasari.

Orasul incepe din dedesubturile inca nedepliate si se termina la maxim 3 metri deasupra cimentului cu texturi elucubrante, urme de pasi si monezi montate bine in stratul superficial, luciul cameleonic al chewing-gum-ului imbatranit. Tipat ars de la geam sau inspre geam, galagia de jos intalneste tesut de pasari mai sus, asta depinde de zi si de cat de jos sunt norii azi. Un bun prieten, care cu timpul s-a evaporat in vecinatatea mea, mai sus, pe strada, zicea ca aici, in São Paulo porumbeii sunt atat de derutati incat se lasa sutati precum mingile, glisand pe asfalt, in prelungirea pasului omului grabit.

Read More »

Gîsculiţă fraiera: Heei…Long time no see.

Gîsculiţă fraiera: Ce faaaccci ?

Gîsculiţă fraiera: Buzzz

Intelectualul feroce: Uite, citesc. Tu?

Gîsculiţă fraiera (alintandu-se ca o fetita): Chiar vrei sa sti?

Intelectualul feroce: Nu, dar sint sigur ca ai sa imi spui oricum.

Gîsculiţă fraiera: Ei bine, uite ca nu iti spun! Mai bine spune-mi tu, ce citesti?

Intelectualul feroce: Am inceput sa citesc chestii de si despre Derrida.

Gîsculiţă fraiera: Aaaaaa, da, da, Derrida. E foarte …

Intelectualul feroce: E un imens impostor!

Gîsculiţă fraiera (schimband rapid directia): Pff da, e super criptic si abscons.

Intelectualul feroce: Pe mine ma fascineaza. Jur!

Gîsculiţa fraiera nu ma intelege nimic.

Intelectualul feroce: Iti dai seama daca a putut sa intre pe piata academica americana si sa mai si vanda asa ceva!

Gîsculiţă fraiera: Ma rog, mie mi-a palcut cumva la inceput…

Intelectualul Feroce: Da, pai nu ma mira. Dealtfel nu esti singura. Many chicks love him.

Gîsculiţă fraiera: Vrei sa spui ca Derrida

Intelectualul Feroce: Face totul pentru a corespunde nevoii profunde de haos of you estrogen minded creatures.

Gîsculiţă fraiera: Cut the misoginy!

Intelectualul Feroce (insistand): Si uite asa: The next thing you know, the big lit crit be-came the daddy of lit clits, if I’m allowed to playfully bend the subtext such that phallogocentrism would succumb to the virtuous commie-hymens, that is for you fuckin’ troglodyte ‘reason-people'(you penises!!), artsy-fartsy porn with a plato/hussy/heiddy twist.

Gîsculiţă fraiera: Like @#*(**%%**@@%%&

P.S.: Pentru a inlatura orice urma de suspiciune as vrea sa va asigur ca Intelectualul Feroce nu are nimic de a face cu Intelectualul Stralucit dintr-un post anterior. Sint doua personaje foarte diferite.

Eram într-o dimineață la gară. Luam trenul spre wherever si m-am dus la chioșcul cu ziare  înainte sa cumpăr niște „ya know ” dilema, revista 22  etc.

In faţa mea s-a înfipt un bătrânel care a cerut cu o voce viguroasa: Libertatea, Click, Ring, Can Can – și a zis-o cu o debit amețitor care denota ca omul știe clar ce vrea.

Altii când cer ziare sunt mai degrabă ceva de genul: Dați-mi și mie, ăăăăăă… un cotidianu`, o dile… ba nu mai bine observatru` adik puneți amândouă.

Şi atunci m-am gândit, de câte ori nu am citit în metrou cu plăcere vinovată peste umărul cuiva câteva rânduri din ziarul ăla care se distribuie oricum gratuit.

Am observat totuși ca alți oameni au  justificări absolut pertinente pentru a citi tabloidele. Deunăzi un prieten îmi spunea ca tabloidele sînt foarte empowering.

– In ce sens? il itreb eu.

– In sensul de Différance, zice el.

WARNING: Urmează în italice pasaj de pseudo philosphy explanation dc. şi pt. cine nu a avut plăcerea să fie frecat cu din astea la scoală. Dacă nu va interesează, dați ignore că nu pierdeți nimic.

Différance asta e un concept fundamentat de către musieu Derrida. Înțelesul său mizează pe dublul sens al acestui cuvânt care înseamnă a diferenția dar și a amâna.  Înțelesul nu poate sa fie redat printr-un singur cuvânt, și atunci ai nevoie mereu de alte cuvinte care duc mereu la alte sensuri. Adik ce nu înțelegi frate`? Înțelesul este fugărit și hăituit săracu: deci amânat în permanența  prin labirintul semnificațiilor și ajunge mereu la alte destinaţii, noi şi imprevizibile. Off, nu ma pricep sa spun.

Adikă tabloidul nu e numai tabloid, it is so much more, fiindcă  îţi trimite gândurile în tot felul de destinații exotice.

GATA pasaj

O scriitoare îmi explica că tabloidele sunt o sursa nesperata de dramatism. Si cred că are dreptate. Am citit deja câteva piese (BUNE !!!!) inspirate din chestii gen știrile de la ora 5.

Personal, când mai furam câteva frânturi de skandal din tabloid la metrou, o făceam fără motiv. Ce e aiurea, e ca de când ma gândesc ca ele ar putea sa ma „empower” sau sa constituie o sursă de inspirație nu prea mai am chef sa le citesc deloc. Gratuitatea și stupiditatea gestului îmi asigurau o doza de plăcere pura.  Nu mă înțelegeți greșit, eu chiar vreau sa cultiv o pluralitate de sensuri, sa primesc inspirație,nu contează de unde, și sa ma simt conectată la comunitatea în care trăiesc. E doar my fucked up system care e intolerant la  ideea de legitimitate. Când e voie, nu mai vreau !

După aceasta relatare se va impune în viitorul apropiat un post despre GUILTY PLEASURES.

Unii dintre voi si-au pus niște întrebări despre ce scriu eu pe aicea. Deci nu, nu am înnebunit! The revolution is my BF e o frază din filmul mai jos menționat. In film Gudrun (un personaj construit dupa Gudrun Ensslin – membra a RAF) își instigă prietenul la homosexualitate. Prietenul protestează :

But, Gudrun, I am your boyfriend!

Don`t be silly, the revolution is my boyfriend!

„Join the homosexual intifada!”

„No revolution without sexual revolution. No sexual revolution without homosexual revolution.”

„Heterosexuality is the opiate of the masses.”

Daar, filmul asta e o PARODIE.

Ok ?


La Berlin am gasit in biblioteca prietenilor nostri gazde o carte despre tatuajele prizonierilor din inchisorile rusesti. In ea am gasit cele mai demnte si alegorice tatuaje cu putinta. Rasfoind-o am aflat ca in lumea interlopa din Rusia tatuajele au alt rol, unele dintre ele fiind aplicate purtatorilor cu forta . Ele incifreaza un cod secret al relatiilor ierarhice din aceasta lume. Ca sa nu starnim invidii merita spus ca ele sunt compuse din substante absolut dubioase si neigenice (continand inclusiv urina sau rugina).

Ma rog, tipul care a scris cartea, Danzig Baldaev a lucrat 30 de ani in inchisorile rusesti si a documentat fenomenul. E interesant  cum in absenta gratuitatii si a ornamentalismului pot aparea forme atat de  expresive de body art.

Tot uitadu-ma la cartea asta mi-am amintit si despre o varianta autohtona a chstiei asteaia: multpremiatul proiect al lui cosmin bumbut in penitenciarul de la Aiud.

Anyway, primele doua volulme din cartea asta deja nu se mai gasesc pe amazon, decat la preturi slightly incomode. Asa ca, daca vreti sa imi faceti o bucurie … find me the damn books!

Continuarea postului precedent. Pentru cine vrea sa argumenteze ideea ca Rusia este încă o amenintare internationala cartea Rusia lui Puitin scrisa de catre jurnalista Anna Politkovskaya e obligatorie.

A. ma întreabă de la ce vine Terrorchic. Vine de la Terrorist Chic, un concept cu care domnia sa Bruce la Bruce – the ultimate drama king – se jocă in filmul său The Rasbery Reich. Nu cred ca poate deveni mai mișto decât atât:  cabotin, pornografic și pretențios prin discursuri decupate din Herbert Marcuse sau Guy Debord. E o ficțiune care pornește de la demersurile Red Faction Army aka the Baader-Meinhof Gang – și spune povestea unei a treia generații RAF.

Bruce la Bruce se joaca cu lejeritate non europeana cu lucruri absolut grave. Ridiculizeaza, distorsioneza si omagiaza o versiune diluata si caricaturizata a RAF-ului. A must see for all leftie aficionados.


Ce-ar fi daca paradisul ar fi de fapt o idila consumerista intzesata de interioare  cu design minimal si luminare perfecta cu superiori zambitori, plini de consideratie si femei frumoase care spun mereu „Da!”?

The Bothersome Man” ceva din ambianta filmului „Songs from the Second Floor” a lui Roy Andersen. Nu ca as vrea sa fac clasamente dar „Songs from the Second Floor”, e un film greu de depasit.