Sari navigarea

Monthly Archives: noiembrie 2008

What can I say?!  Tricky was ah-mazing. A slut for the public in the best possible way. Performance wise they blew my mind. In fact it was beyond performance! They kept giving and giving…and giving to an euphorically chaotic public.

Scriam intr-un post anterior cat de aiurea mi se pare Sala Palatului – as a concert venue. Ca fiind scaune acolo, din inertie, ai tendinta sa stai jos etc. Cand in sfarsit te dezinhibi si incepi sa dansezi, se trezeste cineva din spate sa iti zica sa stai jos.

_ Tataie, du-te si te culca. Te crezi la festivalu` Mamaia?

In configuratia salii persista imaginarul congreselor PCR. Plushul ala ponosit de o culoare incerta – care variaza intre voma si culoarea iahniei. Ce sa zic, totul imi parea impregnat de plictisul tovarasilor care aplaudau la congrese si sedinte de partid. I call it the SHABBY VIBE.

Faza e ca Tricky, took this shabby vibe and worked it in its favor. Totul a culminat cu pogo pe scena salii palatului. I wish all of the those guys who half heartedly applauded at the congress could see what went on last night on the very same stage.  Lumea s-a ridicat de pe scaune din proprie intiativa, vibing right next to the musicians. Tricky i-a chemat pe scena. La un moment dat chiar, urcase un tip cu o fetita pe umeri. Really, the feeling was great! Tricky au anulat la propriu distanta dintre ei si public si odata cu ea orice conventie limitativa a spectacolului.

Tricky, you can put your shoes under our bed anytime !

Reclame

Am I hooked on the net ? Did I get caught up and tangled in an epistemic illusion? I find myself chasing the ghost of knowledge „through the forest within the realm” of the internet? However, all this chasing results in less reading listening or watching and a huge attention deficit instead.
Ok, so here`s the deal: acum cateva zile mi-am dat seama ca petrec indecent de mult timp pe net.  Primul lucru cand ajung acasa sau la job, ma napustesc asupra compului inainte chiar sa fi apucat sa ma descalt sau dezbrac. Imi dau jos haina in viteza in timp ce mi se porneste compul’, si caut sa  vad ce s-a mai scos, ce e in mailbox sau pe facebook. But do I really care? Oricum nu am timp sa vad tot ce scot, si nu voi putea  fi  vreaodata a true friend to ALL my facebook friends.

Our man Alexandru Matei sais it like it is in numarul  din mai 21 2008 al Revistei 22: “Internetul este un hypermarket de informatii. …Problema e legata acum de raportul dintre informatia „de aflat” si „obiectul dorintei”: este Internetul mediatorul unor orgasme sau al unor preludii intelectuale nesfarsite? (…) ne place mai mult sa vrem sau ne place mai degraba atunci cand tocmai am obtinut ce voiam?”
In testele pentru Internet addiction una din intrebari este: do you find yourself brainstorming about what you should search next?
Paiii, cum sa va spun, nu sint nici odata in criza de subiecte. Problema e atunci cand incepi sa cauti o chestie school or work related si te trezesti peste cateva ore pe ebay, facand teste pe facebook sau, worse case scenario, self help sites –  thus digging your way to your most frivolous and most unflattering self.

Constientizez situatia si adaug alarmata inca un subiect listei mele de curiozitati vindecabile doar prin research (deci tot pe net) si pornesc cu zel.

De pe Internet Evolution aflu ca prima si singura autoritate care acrediteaza utilizarea excesiva internetului ca si dependenta este, ministerul sanatatii din China in septembrie 2007. Ok, adevarat gaming-ul a explodat in ultimii ani in randul tinerilor chinezi. Cu toate acestea, in contextul politicii restrictive fata de Internet pe care o promoveaza China asta nu e probabil cea mai demna de incredere atitudine. Sa ne gandim doar la the Great Firewall of China care cenzureaza….errr… pardon, filtreaza…. Internetul pe teritoriul Chinei sau la faptul ca in China anonimatul blogurilor este interzis.

“Nanometer wave machines” used to cure internet addictio. Other treatments include isolation and electro-shock.

“Nanometer wave machines” used to cure internet addiction in a Chinese clinic.

Totusi, chiar daca masurile impotriva excesului de Internet in China se iau din ratiuni politice, nu insemna ca e ok sa uiti de tine in fata compului.

Asa ca sap mai departe si aflu de pe Techdirt ca notiunea de internet adiction Read More »

Am fost azi la atelierul de introducere in scenaristica tinut de Tudor Voican la ceva hotel.

Tema intalnirii de azi era Structura şi specificul scenariului. Omu` a refuzat sa faca pe preacher man si a recurs la o metoda interactiva. Ideea era ca participantii sa ajunga la anumite concluzii despre pasii in scrierea unui sceanriu pe cont propriu.
Intrebarile abordate in atelier au fost:

1. Daca trebuie sau nu sa sti cum se sfarseste povestea in momentul in care incepi sa scri? – Trebuie

2. Daca primeaza ideea/conceptul sau naratiunea? – Conceptul

3. Poate o poveste prezenta multe perspective in acelasi film? – Aici nu imi e clar la ce concluzie s-a ajuns in grup.

3. In ce punct al povestii va transpare conceptul ? – la sfarsit.

La toate raspunsurile astea s-a ajuns printr-un exercitiu de constructie narativa in 20 de oameni. Man, that was tiresome. Se pornea de la o situatie data: gen ai un barbat care se urca in tren. Si de aici trebuia sa vezi ce faci mai departe. Care sint pasii.

Intrebat in ce fel si-a gasit inspiratia pentru California Dreaming,  a spus ca a pornit de la  un fapt divers din presa. Asa ca, pe data viitoare ar trebui sa facem urmatorul exercitiu.

1. Alegi un fapt divers din presa.

2. Identifici conceptele la care poti face referinta. Exemplu: amprentarea tiganilor in Italia. De aici ai mai multe ideei: xenofobie, migratie, discriminare etc.

3. Alegi unul din ele si iti formulezi punctul de vedere despre subiectul respectiv gen: Xenofobie. Te documentezi pe net, pe la oameni etc.

4.  Gasesti in asta o varianta comica si una tragica.

That was about it.







Vă povesteam despre spectacolul Minciuna. Problematizam confuzia etica provocata de momentul de nuditate a lui Gianluca, performerul care suferă de sindromul Down.

In podcastul asta (de pe la mijloc pana la safarsit), Pippo Delbono explica ca  pe  el nu il intereseaza  personajele ci persoanele. Persoane/Prezente care devin extraordinare.

Azi am discutat un pic despre spectacol cu cineva… Errr…sa ii zicem Grandfather of all knowledge ;P

Am vorbit putin, dar a fost indeajuns cat sa imi mai calmez confuzia etica. Deci, iata noul rezultat al problematizarii: Odata ajunsi pe scena, intram oricum in personaj, chiar daca, sa zicem, ne jucam pe noi insine. Si daca ar fi sa povestim ceva conform cu realitatea si foarte intim tot parcurgem un proces de cadrare. Bine, asta e un artificiu conceptual. Da pare sa tina. For now…

Intr-un final, daca mai puteti, va invit sa ascultati un podcast cu Pippo Delbono intr-un interviu tradus in engleza in care omul vorbeste despre tehnica sa in teatru, despre provocare incomprehensiune, si desigur, despre primadona spectacolelor sale: microcefalul Bobo.

Mi-am tot promis ca o sa scriu postul ala despre internet search techniques and deflectors si unul despre teatrul post dramatic. Urmeaza. Soon. Promit.

AVERTISMENT – aceasta nu e critica unui spectacol ci cronica unui moment de confuzie etică.

Deci m-am enervat! Am fost aseară la spectacolul MINCIUNA în regia lui Pippo Delbono. Norocu` meu, acum am muniție de coșmar pentru un an întreg. Dacă vreți sa mergeți la spectacol azi 18 noiembrie (de la ora 19 la TNB în sala mare) vă sugerez, celor cu auz  fin, să va înarmati cu dopuri de urechi. Asta fiindcă veţi avea parte de un viol sonor cîndva pe la mijlocul spectacolului.

Nu comentez, vă avertizam doar.

Vreau să vă spun de la bun început că în cazul meu, spectacolul a fost de fapt ce s-a întîmplat cu publicul mai degrabă decît ceea ce se petrecea pe scenă.

Acuma, care-i faza cu Pippo Delbono ? Controversy is the buzz word when it comes to PIPPO! E un regizor și actor italian, al cărui nume e asociat cu Pina Bausch şi care lucrează doar cu propria companie. Aceasta include pe lângă actori profesioniști, persoane din anturajul sau (prieni sau familie) și persoane cu dizabilităţi- aflăm de la  Iulia Popovici în ZIUA şi Cristina Modreanu în GÂNDUL.

Post-dramatică și all-inclussive, estetica sa amintește de passolini, fellini, quay brothers etc.. deci, v-aţi prins, gen: bâlci decadent, ambianță de circ, obiecte fetiş, măști, accesorii sado-maso like, apetență pentru bizar etc.

guerra

Omu`, ca tot anarhistu – are și el un fix: vrea, cu orice preț sa tragă un șut în posteriorul complezenței nostre burgheze. Parcă prea e instalat confortabil în fotoliile teatrelor.

Pînă aici, totul acceptabil. Eu sînt amatoare.

În MINCIUNA, Pipppo Delbono face parte din spectacol în chip de host al show-ului. Unii dintre performeri, inclusiv din rîndul celor cu dizabilităţi, dar și Pippo, au momente/numere de nuditate . Un fel de monoloage corporale. La care, spre stupoarea mea, parte din public a reacționat râzând batjocoritor. Contextul era total tragic. Nu înţelegeam ce era comic în toată chestia ?! Ok, unii performeri aveau, fizionomii și prezente corporale foarte diferite de cea ce sîntem obișnuiți sa vedem. Dar totuși.

Încă din momentul violului sonor de la mijlocul spectacolului, mulţi oameni începuseră să părăsească sala. În timp ce unul din performeri alerga gol dintr-o parte în alta a scenei mieunând, Pippo Delbono, se plimba  senin prin sală.  Zîmbea şi făcea fotografii oamenilor care priveau, se ridicau sau râdeau. A fost cel mai entropic si reactiv public din care am facut parte vreodată.

Raționamentul meu e următorul: în spectacolele sale Delbono, nu folosește actori ci PREZENŢE SCENICE. Ei nu joaca, ci se expun. Ok. Stim că se practică, e teatrul fără actori. Am văzut asta de curînd și la Rimmini Protokol. Totuşi, cred că puteți sesiza ce ar fi în neregulă în acest caz aparte.

Bun, acum contrargumentul lui Pippo Delbono ar fi probabil că el nu i-a expus pe aceşti performeri cu handicap cu intenţia de a-i face ținta batjocorii- că el îi găsește frumoși și inocenți.

Read More »

In timpul festivalului s-a tinut la UNITER un atelier de informare despre lumea rezidentelor artistice. Au participat suspect de putini oameni, Pacat, fiindca olandeza care tinea atelierul era super draguta si tot ce a spus ea era foarte pertinent. Atelierul era centrat pe site-ul NGO-ului Trans Artists. Si daca nu ati participat la atelier, pe site-ul asta gasiti o baza de date cu enorm de multe rezidente din mai toate domeniile artei si pretutindeni in lume. And please!!!! NU VA LASATI INTIMIDATI de ideea procesului de aplicare. Olandeza draguta tocmai asta ne explica:  ca la unele rezidente e destul sa trimiti o scrisoare foarte personala, cum a functionat si in cazul ei atunci cand era studenta, in timp ce la altele pot sa iti ceara un cv si o mapa.

Site-ul este foarte usor de utilizat, cupland criteriul geografic cu cel  al domeniului. Daca aveti indoieli in legatura cu ceva sau intrebari, puteti sa le scrieti celor de la Trans Artists si ei va vor raspunde foarte repede. Sint genul abordabil si foarte disponibil.

Pe langa asta sint si INDEPENDENTI, in sensul ca vei gasi rezidente care iti dau bani, nu care iti iau bani.

Pe site-ul lor mai gasiti informatii despre festivaluri sau competitii precum si  o sectine dedicata STUDIO-urilor. In aveasta sectiune destinata utilizatorilor, artistii pot face schimburi de studiouri, sau, unii artisti inchiriaza altora studiourile lor la preturi foarte ok. Gen, era unul in Berlin la 250 de euro. Hmm, that`s less than rent in Bucharest.

SO please, stop whining and get your lazy asses ABROAD!

Daaa, stiu, am fost super neserioasa cu blogu` in ultima vreme. Intre timp, OBAMA a castigat alegerile si eu nici nu am apucat sa ii sciu un post de bunvenit.

Am tot fost pe la festivalul de teatru da nu am apucat sa scriu vreun review.

But i em an artist asa ca e ok sa fiu inconsecventa. Nu?

Tocmai m-am intors de la spectacolul letonian The Sound of Silence in regia lui Alvis Hermanis. 3 ore nici un cuvant.sountrack, exclusiv Simon & Garfunkel. Piesa, o apologie a anilor 60.

„spectacolul perfect pentru romantici de ieri – care îşi vor revedea propria tinereţe – dar şi pentru cei de azi, fascinaţi de stilul de viaţă „vintage”scria pe site-ul FNT. Dupa toate datele ma gandeam ca ar fi exclus sa imi placa. Contrar asteptarilor, iata-ma acum acasa, all tipsy and happy.

Spusesem intr-un post anterior ca voi scrie intr-o zi despre PLACERILE VINOVATE. So here it goes:

De ce ne place sa ne roadem unghiile, sa ne racaim cosurile, sa ne rupem cojile de pe bube? De ce unora le place adulterul, chiar si atunci cand realmente isi iubesc partenerii, sau altii joaca jocuri de noroc, chiar daca pierd mereu?

Intalnesc in ultima vreme tot felul de evanghelisti ai ideei ca placerea vinovata e mai intensa decat placerea lipsita de contraveninte morale.

Murphy, de exemplu cobeste ca penalu’ ca: Orice e bun in viata e imoral, ilegal sau ingrasa.

Ok smartass, dar atunci cum ramane cu oamenii aia fara bariere de constinta si morala etc.? Stiti, genul ala care au crescut sa zicem cu parinti asa mai hippie, carora nu li s-a fixat nicicand ideea de vina. Daca urmarim logica GUILTY PLEASURE, din genul asta de educatie, astia au ieshit niste plictisiti de viata, in mod fatal deprivati de intensitatea placerii vinovate? In contrast cu cei crescuti, de exemplu, intr-un  spirit catolic sever in permanenta stresati cu imperative morale? Ma tot gandeam, cum ar fi sa le reproshezi intr-o zi parintilor ceva de genu:

„Hai ma mama, nu puteai si tu sa ma culpabilizezi sexual de la inceput? Iti dai sema ce orgasme aveam acuma? A trebuit sa faci tu pe interesanta!”

Read More »

La Teatrul Mic se joaca piesa Poimîine Alaltăieri in regia Geaninei Carbunariu, dupa un text de Gianina Carbunariu in scenografia lui Andrei Dinu.


A dystopia about political correctness, an interrogation about our relationship with our contemporary props. Ce mutatii produc automatismele quotidiene contemporane gen: messigiarul, antitabagismul, creditele, „team building”-ul si criza demografica: piesa asta e un malaxor din care nici un reflex contemporan nu pare sa scape. Gianina Carbunariu mizeaza pe aceeasi echipa de actori din spectacolele precedente: MĂDĂLINA GHIŢESCU, PAULA GHERGHE, CARMEN FLORESCU, ROLANDO MATSANGOS, VIRGIL AIOANEI, si bine face, fiindca ei se reinventeaza odata cu acest text  „bleeding edge”!

Piesa am vazut-o acum cateva saptamani, dar impactul sau persista chiar dupa o saptamana de ingerat multe altele.