Am fost azi la atelierul de introducere in scenaristica tinut de Tudor Voican la ceva hotel.
Tema intalnirii de azi era Structura şi specificul scenariului. Omu` a refuzat sa faca pe preacher man si a recurs la o metoda interactiva. Ideea era ca participantii sa ajunga la anumite concluzii despre pasii in scrierea unui sceanriu pe cont propriu.
Intrebarile abordate in atelier au fost:
1. Daca trebuie sau nu sa sti cum se sfarseste povestea in momentul in care incepi sa scri? – Trebuie
2. Daca primeaza ideea/conceptul sau naratiunea? – Conceptul
3. Poate o poveste prezenta multe perspective in acelasi film? – Aici nu imi e clar la ce concluzie s-a ajuns in grup.
3. In ce punct al povestii va transpare conceptul ? – la sfarsit.
La toate raspunsurile astea s-a ajuns printr-un exercitiu de constructie narativa in 20 de oameni. Man, that was tiresome. Se pornea de la o situatie data: gen ai un barbat care se urca in tren. Si de aici trebuia sa vezi ce faci mai departe. Care sint pasii.
Intrebat in ce fel si-a gasit inspiratia pentru California Dreaming, a spus ca a pornit de la un fapt divers din presa. Asa ca, pe data viitoare ar trebui sa facem urmatorul exercitiu.
1. Alegi un fapt divers din presa.
2. Identifici conceptele la care poti face referinta. Exemplu: amprentarea tiganilor in Italia. De aici ai mai multe ideei: xenofobie, migratie, discriminare etc.
3. Alegi unul din ele si iti formulezi punctul de vedere despre subiectul respectiv gen: Xenofobie. Te documentezi pe net, pe la oameni etc.
4. Gasesti in asta o varianta comica si una tragica.
That was about it.
